miercuri, 10 septembrie 2008

miezul

Ai ales vreodată un măr care arăta frumos şi-ţi lăsa gura apă, iar gustând ai descoperit că e fără gust sau chiar putred în interior şi plin de viermi?

Ai cules vreodată o roşie care părea a fi coaptă, iar la o privire mai atentă ai descoperit că era coaptă doar pe o parte sau avea interiorul crud? Eu da. Fiul meu, obişnuieşte să le numească roşii mincinoase.

Uneori sunt şi eu (poate şi tu) asemenea unui măr sau a unei roşii mincinoase. Arăt bine, chiar extraordinar de bine în exterior, dar sunt "putredă" în interior...  Las impresia că sunt bună, drăguţă, amabilă, fericită, mulţumită... dar la o "privire" mai atentă sau în momentul când alţii încearcă să mă "guste" să le las doar un gust amar? (sper că nu am făcut-o de prea multe ori...)

Viaţa noastră reală (din familie, servici, etc) nu corespunde întotdeauna cu imaginea pe care o "afişăm". Oare de ce?

Întrebarea găsită zilele astea pe paginile unei cărţi, mi-a rămas în minte: "Te-ai mai duce la biserică dacă s-ar pune o casetă cu felul în care te-ai purtat acasă toată săptămâna?" Uneori nu mi-ar fi deloc greu, nici ruşine cu viaţa mea, însă sunt şi momente cand nu suntem atât "plăcuţi la vedere". 

Nu spun acum să afişăm în public adevăratul nostru caracter cu toată sluţenia lui, ci mai degrabă să-l înfrumuseţăm în aşa fel încât să corespundă cu imaginea pe care afişăm.

Uită cum ai fost ieri, de azi poţi fi altfel!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu