miercuri, 1 iunie 2011

Dragoste... ce-i aia???


Se vorbeşte atât de mult de dragoste, încât a ajuns să pară un lucru banal. Dar la o privire mai atentă, descoperim că deşi majoritatea oamenilor vorbesc despre ea, foarte puţini îi cunosc adevăratul sens. Unii susţin că dragostea adevărată nu există. Vreau să-i contrazic: ea există mai mult şi mai profund decât reuşim să o definim.
Dacă e să înţelegem corect noţiunea de dragoste, trebuie să ne raportăm la Sacrificiul Suprem, care a fost o dovadă a dragostei adevărate.
Întrebaţi „ce este dragostea”, majoritatea oamenilor mi-au vorbit despre altceva, sau mi-au spus simplu „nu ştiu, întreabă pe cei căsătoriţi”, de parcă dragostea le-ar fi fost destinată doar lor….
Întrebându-i cu ce asociază în mintea lor cuvântul dragoste, fetele au răspuns imediat că primul lucru care le vine în minte când se gândesc la dragoste e persoana iubită, e o nuntă, e culoarea roz, e imaginea unei perechi ce se priveşte tandru, e o plimbare la apus de soare, e cineva care oferă cadouri, apreciază, oferă ocrotire, etc. Dragostea mai e privită ca fiind dispariţia singurătăţii, sau e senzaţia aceea de „fluturaşi” în stomac.
Băieţii în schimb, mi-au spus că asociază dragostea cu culoarea roşie, sau e înfăţişată de o îmbrăţişare, de un sărut, sau e imaginea unor tineri ce merg mână în mână…
Alţii mi-au spus că e un subiect care nu îi preocupă, e prea greu ca să se străduiască să-mi dea un răspuns. Pentru ei dragostea vine şi pleacă, în funcţie de cel pe care îl întâlneşti, cu care stai o perioadă, până ce modul de a gândi nu mai coincide… sau până ce nu se mai găseşte o cale de mijloc.
Mi-au mai răspuns că: a iubi, înseamnă a-l face fericit pe cel de lângă tine, adică să ocupi locul doi, să te sacrifici pentru celălalt, înseamnă renunţare, uneori chiar la tot…
O tânără, mi-a răspuns totuşi altfel, prima imagine a dragostei din mintea sa e a unor bătrâni ce merg mână în mână. O altfel de perspectivă, una ce surprinde durabilitatea şi frumuseţea dragostei. A mai adăugat că ar mai putea fi o conversaţie între cei doi completată de o privire în care să se vadă dragostea.


Ce este dragostea? Sau la ce vă gândiţi când auziţi cuvântul dragoste?
Datorită mass-mediei, în mintea multora, s-a format o imagine împletită din nuanţe calde, de roz, liliachiu şi roşu, flori, inimioare, funde, căldură, eventual imaginea unei perechi de îndrăgostiţi mergând mână în mână sau sărutându-se, sau e senzaţia aceea de fluturaşi ce-ţi „umblă” prin stomac.
Şi totuşi, ce-nseamnă cu adevărat dragoste? O fi numai partea aceea frumoasă, pe care o idealizăm cu toţii, sau e mai mult de atât? Oare dragostea adevărată se rezumă la atât de puţin?
Unde e dragostea atunci când el sau ea nu mai sunt aranjaţi, parfumaţi, vorbesc frumos şi sunt gata să iasă la o plimbare sub clar de lună? A iubi o persoană frumoasă, bine îmbrăcată, parfumată, o persoană care-ţi zâmbeşte şi îţi vorbeşte mieros e la îndemâna oricui. Adevărata iubire însă se dovedeşte atunci când el, vine de la muncă cu o salopetă murdară, mirosind groaznic, şi ea îl întâmpină cu un sărut, cu o îmbrăţişare, sau cu un zâmbet cald, cu toate că ştie că va avea din nou de spălat şi de călcat.
Adevărata iubire, îşi arată puterea, chiar şi atunci când el se întoarce de la muncă şi o găseşte nearanjată, în halat sau cu şorţul de bucătărie, iar părul şi pielea miros asemenea meniului din seara aceea.
Adevărata iubire se exprimă uneori şi prin aceea că uneori, de dragul ei sau al lui, alegi să taci, cu toate că simţi că mai ai ceva de adăugat… să taci când te simţi provocat să ţipi sau să trânteşti uşi… să taci când simţi că ai dreptate, însă dreptatea pe care ai putea-o câştiga atunci, nu ţi-ar folosi la nimic, pierzându-l pe el sau pierzând-o pe ea…
Adevărata iubire se manifestă chiar şi atunci când ea şi-a pierdut din frumuseţea tinereţii, având nu ştiu câte kilograme în plus şi părul „nins” de atâtea griji, iar pielea şi-a pierdut fineţea, fiind săpată de riduri…
Adevărata iubire se manifestă chiar şi când el şi-a pierdut podoaba capilară (pe vremuri fiind dată cu gel) … în locul căreia i-a „crescut” o frumoasă chelie, iar muşchii lui nu mai sunt lucraţi ca-n tinereţe, fiind înlocuiţi de o burtă pe cinste…
Iubirea mai înseamnă să te scoli în mijlocul nopţii, pentru a te ocupa de copil, pentru ca ea să se poată odihni… înseamnă să laşi de la tine, fără să simţi că eşti înfrânt… înseamnă să stai chinuit pe un scaun de spital, doar ca să fii aproape de el sau ea atunci când va deschide ochii sau se va mişca… înseamnă să rămâi cu el sau cu ea, chiar dacă şi-a pierdut vederea şi trebuie să-i fii tu ochi… sau a rămas invalid(ă)…
Dragostea mai înseamnă şi răbdare… renunţare… creştere împreună…
Dragostea nu înseamnă doar priviri pe furiş, pentru aţi crea noi senzaţii (de fluturi în stomac), nu înseamnă doar zâmbete largi şi fluturări de gene… nu înseamnă doar plimbări prin parcuri sau bileţele scrise pe hârtiuţe colorate… nu înseamnă doar nuntă, flori şi bucurie laolaltă… nu înseamnă doar luni de miere la un hotel de 5 stele…
Mai înseamnă şi copii bolnavi sau mofturoşi…


Iată o bună ilustrare a dragostei:
“Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, in jurul orei 08:30, intra un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat ca este foarte grăbit căci are o întâlnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind ca avea sa mai treacă cel puţin o jumătate de ora pana sa apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc ca n-ar fi rău să-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de grava… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mica conversaţie. Îl întreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi daca nu prefera să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Îmi răspunde ca trebuie sa meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu soţia.
Politicoasa, îl întreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte ca soţia, bolnava de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitata de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar bătrânul îmi explică, că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Şi-atunci îl întreb mirata:
“Şi dvs. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“.
Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mana, îmi răspunde:
“E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.


Un grup de psihologi au pus unor copii cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani următoarea întrebare: "Ce înseamnă dragostea?" Răspunsurile primite au fost mai adânci decât ne-am putea imagina.
"Când bunica mea a făcut artrita, nu mai putea sa se aplece sa-si facă unghiile de la picioare. Aşa ca bunicul i le face de atunci mereu, deşi are si el artrita la mâini. Aceasta este dragostea."
Rebecca- în vârstă de 8 ani
"Când cineva te iubeşte, felul în care iţi rosteşte numele este diferit. Chiar ştii că numele tău este în siguranţă în gura lui."
Billy 4 ani
"Dragostea este ceea ce te face să zâmbeşti atunci când eşti obosit."
Terri 4 ani
"Este dragoste când o fată se parfumează, un băiat se da cu after shave, ies împreună în oraş şi se miros reciproc."
Karl 5 ani
"Este vorba de iubire atunci când mănânci în oraş şi îi dai cuiva cei mai mulţi dintre cartofii tăi prăjiţi, fără să îi ceri în schimb cartofii lui."
Chrissy -6 ani
"Este dragoste atunci când mami îi face cafea lui tati şi ia o înghiţitură înainte de a i-o da, pentru a fi sigura ca gustul este OK."
Danny 7 ani
"Dragoste este atunci când te săruţi tot timpul. Apoi, când oboseşti de atâta sărutat tot vrei sa fii împreună şi să stai de vorbă. Aşa sunt mami şi tati. Sunt caraghioşi când se sărută."
Emily – 8 ani
"Dragostea este ceea ce este cu tine în camera de Crăciun dacă te opreşti din deschis cadouri şi asculţi."
Bobby 7 ani
"Dacă vrei să înveţi mai bine să iubeşti, trebuie să începi cu un prieten pe care îl urăşti"
Nikka 6 ani (ne-ar trebui câteva milioane de Nikka pe aceasta planetă)
"Este dragoste atunci când îi spui unui băiat că îţi place cămaşa lui, iar el se îmbrăcă după aceea cu acea cămaşă în fiecare zi."
Noelle 7 ani
"Dragoste este între un bătrânel şi o bătrânică care sunt încă prieteni după atâţia ani, deşi se cunosc atât de bine."
Tommy 6 ani
"În timpul recitalului meu la pian eram pe scena şi îmi era frica. M-am uitat la oamenii care mă priveau şi l-am văzut pe tatăl meu care îmi făcea cu mâna şi îmi zâmbea. Era singurul care făcea asta. Şi nu mi-a mai fost frică."
Cindy -8 ani
"Mama mă iubeşte mai mult decât oricine altcineva. Nimeni altcineva nu mă sărută seara înainte de culcare."
Clare 6 ani
"Este dragoste atunci când mama îi dă tatei cea mai buna bucata de pui."
Elaine -5 ani
"Este dragoste atunci când mami îl vede pe tati transpirat şi mirositor şi tot îi spune ca este mai frumos decât Robert Redford."
Chris 7 ani
"Este dragoste atunci când căţeluşul tău te linge când ajungi acasă, deşi l-ai lăsat singur toata ziua."
Mary Ann 4 ani
"Atunci când iubeşti pe cineva genele ţi se ridică şi coboară şi mii de steluţe ies din tine." (ce imaginaţie)
Karen 7 ani
"Nu trebuie să spui te iubesc dacă nu este adevărat. Dar dacă este adevărat, trebuie s-o spui cât mai des. Oamenii uită."
Jessica – 8 ani

5 comentarii: