revolta

"Stii, copilul tau astazi nu s-a jucat cu al meu..." spunea un parinte.

"Copii nostri astazi s-au certat. Ba chiar s-au si impins, iar al meu si-a murdarit pantalonii in ghenunchi"... spunea alt parinte. Iar lista poate continua...

Bineinteles ca a doua zi, copii erau din nou buni prieteni, se jucau ca si cand nu a fost nimic intre ei... insa parintii nu si-au mai vorbit...

Mi s-a intamplat si mie si sunt revoltata!!!

Din punctul meu de vedere, parintii n-ar trebui sa se implice in certurile copiilor decat atunci cand situatia o impune, cand lucrurile scapa de sub control... altfel nu vad rostul...
N-am inteles niciodata de ce unii se supara pe tine fara motiv... te trezesti ca nu-ti mai vorbesc... sau iti vorbesc de parca le-ai fi dusman... si stai stupefiat in fata lor, intrebandu-te unde ai gresit? Iar cand descoperi... ramai mut, pentru ca n-ai nici o vina...
Da, sunt de acord sa te superi pentru ca ti-am gresit, ca m-am purtat intr-un mod nepotrivit, dar sa te superi ca altcineva (apropiat mie) a facut nu stiu ce... nu pot sa inteleg...

Cat de ingusta e mintea umana... cat de limitati suntem...

Ce diferit actioneaza Dumnezeu... El nu se supara pe mine pentru ca cineva din familia mea a gresit... nu se supara nici chiar atunci cand gresesc, are un mod minunat de-a iubi: uraste pacatul meu, pacatul tau, dar ma (ne) iubeste la fel...

Vom invata vreodata sa facem la fel?