sâmbătă, 25 octombrie 2008

tinereţe fără bătrâneţe...


Aveam oaspeţi, şi pentru că era destul de rece, am pus două plapume (nu prea groase), să fiu sigură că nu-i va fi frig. Dar m-am trezit cu el lângă mine:
- Te rog  să-mi iei o plapumă, una îmi ajunge.
- O iau, dar dacă peste noapte se face mai rece, e bine să o aveţi aproape...
- Draga mea, celor bătrâni le este frig, dar eu sunt tânăr. Am doar 87 de ani, aşa că te rog să o iei.
 Zis şi făcut, i-am îndeplinit dorinţa.
- Auzi, contină el, poate credeai că sunt bătrân, dar te-ai înşelat. Ştii, am auzit de multe ori în jurul meu „moş, moşule”, şi mi s-a părut aşa ciudat încât m-am uitat în jurul meu, dar nu era nici un moş. La cine or fi făcut referire... nu ştiu!?

Când eram mică, aveam impresia că oamenii de la 35 de ani în sus sunt deja bătrâni... cei de 45-50 de ani, erau foarte bătrâni, intrau în categoria bunicilor, iar după percepţia mea, bunicii nu puteau fi decât nişte bătrâni. Acum, văd lucrurile altfel... probabil pentru că anii trec... :)
 
Se pare că bătrâneţea e o stare, şi îmbătrâneşti abia atunci când începi să te simţi bătrân... altfel, rămâi mereu tânăr (în suflet!). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu