Ştiu, ştiu, v-am mai spus povestea asta… totuşi, nu strică să vă reamintiţi.
Se spune că un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare sa ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supăra, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte sa pună în cutie câte o piersică, pe care sa fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective. Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau ei ca au un comportament de neiertat.
Fiecare a început sa observe ca devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră sa se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte. O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masa, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.
Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat sa le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.
Întâmplarea de azi, m-a făcut să simt din plin greutatea „cutiei” mele, ca să nu mai vorbesc de felul în care arătau „piersicile”…
Mi-ar place ca piersica pe care aş vrea să o pun în cutia mea, să o mâncăm împreună (proaspătă). Ce zici?
Spune-mi, câte piersici ai în cutia ta şi ce ai de gând să faci cu ele….?
